Stres, depresie… Cum putem trata aceste boli?

03/01/2017
By Larisa Hapeci
Fiecare dintre noi s-a confruntat macar odata cu o perioada stresanta ori cu o depresie. Se consideră că stresul este responsabil de circa 60 la sută din bolile omenirii, iar 3 din 4 vizite la medic au legatura cu acesta. Deasemenea 44 la suta din oamenii stresați nu reușesc să se odihnească bine în timpul nopții, iar circa 40 la sută din același grup, mănâncă prea mult sau foarte nesănătos. In stransa legatura cu aceasta se afla si depresia. O boala ale caror cifre nu sunt cu mult mai optimiste. 
Ce este de facut in acest caz? 

Vorbind strict din punct de vedere medical, activitatea sportiva nu reprezinta o metoda propriu-zisa de combatere a stresului ori a depresiei, insa ceea ce se stie cu siguranta este ca amelioreaza simptomele acestora. Sportul „atacă” stresul pe două căi, a declarat dr. Matthew Stults-Kolehmainen, specialist în chineziologie, în cadrul Yale Stress Center. El explică faptul că stresul „atrofiază” creierul, afectând acea zonă responsabilă cu memoria. Dar pagubele produse asupra acestuia pot fi reparate prin creşterea pulsului. Sportul, în special antrenamentele de tip cardio, ajută la eliberarea endorfinelor, hormoni ce ne creează o stare de plăcere, de mulțumire și ce ne face să uităm de anxietate. Această eliberare de endorfine ajută atat creierul cat si corpul sa se refaca.
Făcând mişcare, ajutăm la producerea de neurohormoni, precum noradrenalina, care ajută la îmbunătăţirea funcţiilor cognitive, stării de spirit şi capacităţii de învăţare.
Foarte multa lume tinde sa creada ca singurele sporturi ce ajuta intr-adevar in aceste 2 cazuri sunt yoga, pilates ori meditatia. Este important de stiu ca sportul in general este un remediu si ca fiecare persoana in parte va avea un sport la care va reactiona pozitiv.Este recomandat sa practici exercitii fizice ce iti fac placere: dans, gimnastica aerobica, inot, jogging, plimbari, mersul pe bicicleta etc.In oricare dintre aceste cazuri incearca sa nu fii singura, ci insotita de cativa prieteni. Nu multi, pentru ca aglomeratia te indispune, dar nici nu este de dorit sa fii singura, pentru ca ai ajunge (din nou!) sa te gandesti la dosarul pe care nu ai apucat sa-l solutionezi inca… la proiectul pe care nu l-ai finalizat si al carui termen de predare se profileaza amenintator la orizont… ori la faptul ca toate lumea este cu susul in jos.
Intensitatea sportului nu este intotdeauna direct proportionala cu starea de spirit cautata. Daca ar fi sa ne luam dupa experti am face cardio tot timpul in situatii de stres, pentru ca acestea sunt dovedite ca functioneaza. In cazul meu, asta este secretul. In cazul vostru…? Incercati totul si vedeti ce functioneaza.
Optati pentru o gandire optimista, o stare de spirit linistita si un sport care sa balanseze toate acestea! #keepithealthy

About

International Instructor Kangoo Power

Leave a Reply